RSS

Arhive pe etichete: tuberculi

Dahlia variabilis – Dalii, Gherghine

Dalia, sau gherghina cum i se mai spune in unele zone, este o planta perena originara din Mexic, primele exemplare ajungand in Europa in 1789 la gradinile regale din Madrid. Denumirea stiintifica, cea de Dahlia variabilis, a primit-o dupa numele botanistului suedez Anders (Andreas) Dahl. Face parte din familia Asteraceae.

Inaltimea daliei variaza intre 30 cm si aproape 1,5 metri, la exemplarele inalte tulpinile drepte, tubulare avand nevoie de tutori, in special in zonele cu vanturi puternice.

Florile sub forma de stea, specifice plantelor ce apartin familiei Asteraceae (Aster = stea), sunt divers colorate, mai mici sau mai mari, simple sau globuloase, in prezent existand o mare varietate de hibrizi. Dalia infloreste din iulie si pana tarziu in toamna, florile sale fiind foarte apreciate motiv pentru care cultivatorii pasionati de ea au numit-o „regina gradinilor de toamna”.

Mai raspandite sunt soiurile de talie mare, insa in ultimul timp au aparut si soiuri pitice, dalia fiind utilizata atat pentru flori taiate cat si ca planta de gradina. Cel putin in gradinile de la tara dalia este frecvent intalnita. In cultura exista peste 3000 de soiuri, aproape toate fiind hibrizi, impartite in 5 mari grupe: dalia decorativa, dalia mignon, dalia pompon, dalia cactus si dalia anemone.

Cultivarea daliei este destul de simpla, daca respecti cerintele plantei. Pentru a se dezvolta si a inflori, dalia are nevoie de spatii deschise, mult soare si lumina, un loc bun fiind cel in care planta este expusa minim 6 ore razelor soarelui. Prefera solurile fertile, permeabile si bine drenate. Are nevoie de multa apa, dar nu-i place ca apa sa stagneze la radacina ei. Data fiind originea ei, nu suporta bine frigul.

Se poate inmulti prin seminte, butasire si altoire, insa acestea sunt operatii mai laborioase. Cel mai usor se inmulteste prin divizarea radacinii.

Dalia are in pamant o radacina tuberizata, careia cei mai multi ii spun, in mod eronat, tubercul. Diferenta intre tuberculi si radacinile tuberizate consta in faptul ca tuberculii sunt de fapt tulpini subterane tuberizate pe care se gasesc doua feluri de muguri: muguri principali, din care se dezvolta tulpinile florale si muguri axilari din care apar tuberculii de inlocuire. Ganditi-va la cartof si veti intelege mai usor. 

Radacinile tuberizate nu au muguri si pentru a putea fi folosite la inmultirea plantei trebuie sectionate in asa fel incat fiecare bucata de radacina sa contina si o portiune din colet. Pentru cei care nu stiu, si mai pe romaneste, coletul este zona unde din radacina porneste tulpina, loc in care se formeaza si mugurii in cazul gherghinelor. Toamna tarziu, radacina se scoate din pamant fara a o rupe, se lasa putin la zvantat, se indeparteaza resturile de pamant si se scurteaza tulpina la 10-15 cm. Apoi se depoziteaza peste iarna in ladite de lemn sau in cutii de carton umplute cu nisip uscat sau turba, intr-un spatiu rece, cu temperatura de 5-10°C.

La sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai, radacinile divizate se planteaza in gradina in asa fel incat deasupra coletului sa fie 6-8 cm de pamant. Pe perioada vegetatiei lucrarile de intretinere sunt: afanarea solului, udari regulate si mulcirea solului pentru mentinerea umiditatii, musuroirea pentru stabilitatea plantei sau tutorarea si ocazional fertilizarea. Pentru obtinerea de flori unice si mari se recomanda copilirea (se indeparteaza toti lastarii secundari ce pleaca de pe tulpina principala) si bobocirea (se indeparteaza toti bobocii cu exceptia celui mai mare si mai bine pozitionat). Dimpotriva, daca doriti ca planta sa se ramifice si sa obtineti mai multe flori se executa ciupirea varfului atunci cand planta are deja trei perechi de frunze bine formate, cam la jumatatea lunii iunie.

Dalia este floarea nationala a Mexicului si floarea oficiala a orasului San Francisco.

P.S. Ca fapt divers, astazi blogul meu a pasit in cel de-al treilea an al existentei sale.

 
17 comentarii

Scris de pe 23 octombrie 2012 în In gradina

 

Etichete: , , , , , , ,

Gladiola – Gladiolus hybridus

Daca as astepta ca gladiolele sa infloreasca pentru a scrie despre ele, informatiile nu v-ar mai fi de nici un folos in acest an, poate in cel viitor. Asa ca, dat fiind faptul ca zilnic gasesc termeni de cautare care fac referire la gladiole, o sa postez acum, insistand in prima faza pe informatiile de care aveti nevoie in acest moment. Mai exact, o sa va spun cand, cum si unde se planteaza si daca nu va plictisesc o sa va spun si cum sa o ingrijiti pentru a avea parte de cele mai frumoase flori.

Se cuvine, la inceput, sa spun ca gladiola din cultura se numeste Gladiolus hybridus, face parte din familia Iridaceae iar stramosii sai erau originari din Africa centrala si de sud si din sudul Europei. Gladiola se inmulteste prin tuberobulbi, asadar vorbim despre inmultire vegetativa. 

Ce este inmultirea vegetativa? S-ar putea sa spuneti ca nu va intereseaza. Gresit, as raspunde eu! Asta, daca nu cumva sunteti dispusi sa va cumparati in fiecare an materialul saditor, si aici nu ma refer doar la gladiole, sau sa ramaneti cu acelasi numar de plante. Asadar, inmultirea vegetativa este metoda prin care se inmultesc multe specii de plante, specii care au insusirea ca unele parti sau fragmente de planta, asa cum sunt bulbii, tuberobulbii, rizomii, radacinile, drajonii, lastarii, tulpinile sau frunzele sa formeze radacini, in conditii propice de mediu. In acest fel sunt reproduse fidel caracterele ereditare ale plantei mama. Exista si dezavantaje in folosirea acestei metode: numarul de descendenti este mai mic, urmasii sunt mai sensibili la anumite boli si in conditii de ingrijire nu tocmai corecte, acesti urmasi pot degenera in timp.

Si revenim la inmultirea gladiolei. Tuberobulbul nu este altceva decat o tulpina metamorfozata, adaptata pentru stocarea substantelor de rezerva si pe suprafata lui se afla mugurii (uneori doar unul, alteori mai multi) din care se vor dezvolta frunzele si tulpinile florifere. Are diverse marimi si este invelit in niste membrane protectoare. Traieste doar un an, timp in care ne da flori si urmasi. Noul tuberobulb se formeaza prin ingrosarea tulpinii chiar deasupra vechiului tuberobulb. Fiecare nou tuberobulb va fi insotit de o multime de tuberobulbili de dimensiuni mult mai mici. Si acestia trebuie adunati toamna, pentru ca dupa 1 sau 2 ani de cultivare, vor fi apti pentru a inflori. Tuberobulbii de gladiola nu rezista la frig, asa ca in fiecare toamna vor fi scosi si pusi la pastrare pana in primavara, in beciuri, magazii sau orice spatiu unde puteti asigura o temperatura mai mare de 0 grade C dar mai mica de 10 grade C si o umiditate cat de cat constanta. Peste aceasta temperatura riscati ca tuberobulbii sa incolteasca.

Tuberobulbii si tuberobulbilii de gladiola se planteaza atunci cand in sol temperatura ajunge la 10 grade C iar temperatura aerului este de 16-18 grade Celsius. Asta se poate intampla si la sfarsit de martie dar si la inceputul lunii mai. Asa ca data plantarii depinde de an, in primaverile mai timpurii o sa-i plantati mai devreme, in anii mai frigurosi veti planta tuberobulbii mai tarziu. Asa ca puteti sa-i plantati si mai devreme, dar daca nu este destul de cald tuberobulbii nu vor incolti, riscand sa fie atacati de diversi agenti patogeni. In functie de zona unde locuiti, cred ca a doua jumatate a lunii aprilie este o perioada potrivita.

Gladiola este o planta iubitoare de soare. Se dezvolta bine in orice pamant bun de gradina, ingrasat cu gunoi de grajd bine descompus. Nu alegeti ca loc de plantare un teren compact, rece sau umed, unde apa balteste. Gasiti un teren fertil si permeabil, cu expozitie in plin soare, caci la semiumbra sau la umbra florile sunt de calitate inferioara sau lipsesc cu desavarsire.

Tuberobulbii se curata de foitele uscate care ii acopera si se planteaza la o adancime de 8-10 cm, pe randuri  sau in grupuri de cateva plante, pastrand o distanta de 10-15 cm intre tuberobulbi. Sau aplicati o alta metoda folosita la masurarea distantei de plantare dintre bulbi, o metoda ce da rezultate si care suna cam asa: unul da, doi nu.

Lucrarile de intretinere pe durata perioadei de vegetatie constau in: afanarea solului (periodic), indepartarea buruienilor, fertilizare o data sau de doua ori pe luna, mulcirea solului, udari repetate, rar dar abundent (pana la aparitia florilor se poate uda prin aspersiune, dupa aceea numai pe sol). Toate aceste lucrari se fac nu doar pentru a obtine inflorescente bogate ci si pentru formarea si dezvoltarea noilor tuberobulbi.

Mai trebuie sa stiti ca, in cazul in care taiati florile, trebuie sa lasati pe planta cel putin 2 frunze, pentru ca dezvoltarea tuberobulbilor continua si dupa trecerea florilor. Semnul ca tuberobulbii s-au maturizat este dat de frunzele care se ingalbenesc. Prin octombrie scoateti tuberobulbii din pamant, uscati-i, sortati-i pe categorii si duceti-i la adapost. Nu-i uitati noaptea afara descoperiti, orice inghet ii poate distruge.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 mai 2011 în In gradina

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,