RSS

Arhive pe etichete: sol

Plantele şi factorii care le influenţează viaţa – 4

   Solul. O definitie a solului ar fi aceea ca el reprezinta partea superioara a litosferei, aflata in continua evolutie sau mai simplu -este stratul superficial si fertil al Pamantului in care se dezvolta plantele.El este un amestec de materii organice si minerale, in proportii foarte variate de la o zona la alta, contine nutrientii necesari plantelor si este format din humus si loess. Humusul este un amestec complex (unii considera chiar ca este cea mai complexa substanta de pe Pamant) de substante organice si ia nastere prin descompunerea resturilor vegetale si a faunei din sol (microorganisme, ciuperci, alge, protozoare, artropode, nematode, moluste, râme, rozatoare, reptile, etc). Humusul este cel care asigura fertilitatea solului prin elementele si substantele nutritive pe care le contine. Prin fertilitate intelegem asadar proprietatea unui sol de a asigura plantelor hrana, apa si aerul de care au nevoie pentru o dezvoltare normala si armonioasa. Iata de ce intr-o gradina cu sol fertil, care satisface pe deplin cerintele plantelor, acestea se vor dezvolta frumos si vor avea productii mari sau inflorescente bogate pe cand intr-un sol saracacios veti obtine mai degraba bonsai. Solul are functii multiple, principalele fiind cele de suport si mediu nutritiv pentru plantele terestre. Din pacate atat solul cat si celelalte componente ale mediului sunt supuse poluarii, din ce in ce mai des,dar despre asta vom vorbi, poate, altadata. Atat doar vreau sa punctez aici, faptul ca in comparatie cu aerul sau apa, solul se reface mult mai greu deoarece procesele de autocuratare sunt mult mai lente. O structura buna a solului permite dezvoltarea radacinii, ceea ce face ca in final sa creasca spatiul de aprovizionare cu hrana. Intr-un sol aerisit radacina este intotdeauna mai bogata si are mai multi perisori absorbanti. In gradini, pentru a obtine rezultatele pe care le dorim, trebuie sa intreprindem niste actiuni care in timp vor creste fertilitatea solului. Pregatirea terenului o incepem inca de acum din toamna prin:                                                                                                                                               – desfiintarea vechilor culturi;                                                                                                                        – eliminarea resturilor vegetale (este o lucrare importanta in prevenirea bolilor si daunatorilor);                         – aratul odata cu care se face si fertilizarea cu gunoi de grajd.                                                           Continuam in primavara cu:                                                                                                                         – administrarea de ingrasaminte minerale;                                                                                                    – maruntirea solului;                                                                                                                                    – formarea straturilor, rondurilor, brazdelor;                                                                                                     – semanatul si plantatul atunci cand temperaturile o permit.                                                                          In sere si solarii se procedeaza cam la fel, cu mentiunea ca aici se adauga o lucrare in plus si anume dezinfectia solului.

Asadar, vorbim despre sol in gradini, in camp si uneori in sere si solarii si despre pamanturi sau substraturi atunci cand ne referim la ghivece sau unele sere si solarii. Substraturile de cultura pot fi artificiale si naturale. Cele artificiale se caracterizeaza prin mentinerea umiditatii, constanta structurii, lipsa microorganismelor si a substantelor nutritive. Substraturile naturale sunt bogate in substante organice, microorganisme dar au o structura instabila. Cele mai folosite sunt:                                                                                                     – pamantul de telina – se obtine din brazde de telina (soluri inierbate), cu grosime de aproximativ 10 cm, asezate in platforma fata in fata, udate si apoi lopatate. Este un sol structurat si bogat.                                     – pamantul de frunze – se obtine ca urmare a descompunerii frunzelor de arbori, in special foioase;                – pamantul de turba – se obtine din descompunerea unor specii de muschi si plante acvatice si stimuleaza inradacinarea. Este usor, afanat si retine o mare cantitate de apa. In unele cazuri poate fi inlocuit cu rumegus de lemn.                                                                                                                                                    – compostul – obtinut prin descompunerea in 2-3 ani a resturilor din curte si gradina;                                       –  gunoiul de grajd – se foloseste doar in amestec fiind foarte bogat in substante nutritive, sau ca ingrasamant; – mranita – se obtine prin putrezirea completa a gunoiului de grajd si se foloseste ca ingrasamant sau ca substrat, dar dupa 6-8 ani, altfel arde radacinile plantelor;                                                                               – nisipul – folosit in amestecuri sau ca atare la inradacinarea butasilor sau ca strat de drenaj in ghivece.

Un amestec de pamant pe care il puteti utiliza la majoritatea plantelor este format din doua parti pamant greu (de gradina, de telina), o parte pamant de frunze sau turba, o parte mranita (gunoi de grajd bine descompus) si o parte nisip.

 
8 comentarii

Scris de pe 9 noiembrie 2010 în Pe înţelesul tuturor

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Plantele şi factorii care le influenţează viaţa – 3

        Aerul. Am mai spus ca oxigenul si bioxidul de carbon sunt componenti strict necesari pentru viata plantelor si ca participa in procesele de fotosinteza si respiratie. In sol aerul este necesar microorganismelor care descompun materia organica si celor fixatoare de azot. Tot in sol oxigenul este necesar pentru germinatia semintelor si pentru respiratie care, repet, are loc la nivelul tuturor tesuturilor si celulelor deci si al radacinii.                             Pentru a asigura aerul din sol avem cateva actiuni la indemana. Astfel, in gradini facem lucrari de intretinere a solului incepand cu aratul din toamna si continuand cu prasitul pentru distrugerea buruienilor sau pentru spargerea crustei. Solurile grele pot fi imbunatatite prin incorporarea de nisip, rumegus sau turba. Pentru ghivece se recomanda aerisirea substratului prin afanarea lui cu un betisor sau o furculita, saptamanal, cu grija sa nu afectam radacinile. Vom folosi cu precadere ghivece din argila nesmaltuite prin peretii carora aerul poate ajunge cu usurinta la radacini. La prima folosire aceste ghivece vor fi tinute un timp in apa pentru a se hidrata. In privinta  aerului atmosferic se stie ca in sere, solarii si in locuinte este necesara aerisirea frecventa pentru a inlatura aerul viciat. Sa nu uitam insa ca majoritatea plantelor nu suporta curentii reci de aer asa ca vom aerisi in asa mod incat curentii sa nu ajunga direct la plante. Prin respiratie plantele consuma oxigen si elimina bioxid de carbon. Respiratia plantelor este influentata de cativa factori: *varsta plantelor (este mai intensa la plantele tinere);                                                            *volumul de frunze (este mai mare la plantele cu coroana mare si frunzis bogat);               *lumina (noaptea respiratia este mai accentuata deci se produce mai mult bioxid de carbon);                                                                                                                                            *temperatura aerului (respiratia incepe la 0 grade si creste pana pe la 35 de grade);       *gradul de hidratare a tesuturilor (de exemplu semintele au o respiratie redusa);             *nivelurile de oxigen si bioxid de carbon din aer (cand este prea putin oxigen si prea mult bioxid de carbon plantele vor muri).                                                                                              In serele marilor producatori  se practica marirea concentratiei de bioxid de carbon din aer. Acesta grabeste infloritul, accentueaza culorile florilor si in acelasi timp mareste productia de flori.                                                                                                                              

In  final trebuie spus ca si umiditatea aerului este foarte importanta in viata plantelor. Plantele cu flori, in mod deosebit, au cerinte fata de umiditate foarte diverse. In acest sens plantele tropicale au nevoie de umiditate ridicata pentru a evita pierderea unei mari cantitati de apa prin transpiratie, in timp ce cactusii au nevoie de umiditatea cea mai scazuta. Umiditatea aerului se asigura prin pulverizare de apa la temperatura camerei asupra intregii plante, plasarea ghivecelor pe tavite de umidificare (tavite cu pietricele in care se pune apa dar care sa nu acopere gaura de scurgere a ghiveciului), folosirea de umidificatoare, plasarea pe calorifere a unor recipiente cu apa, gruparea plantelor pentru a asigura un oarecare microclimat constant.Mai exista si posibilitatea de a plasa ghiveciul cu planta intr-un alt ghiveci mai mare iar in spatiul dintre cele doua ghivece se introduce turba care se uda. Prin evaporarea acestei ape se asigura umiditatea in jurul plantei.

 
8 comentarii

Scris de pe 2 noiembrie 2010 în Pe înţelesul tuturor

 

Etichete: , , , , , , , , ,