RSS

Arhive pe categorii: Oamenii locului

Amintiri din copilarie, cu o primavara altfel

     

Florarul lui 2012 seamana mai mult a luna de vara, daca iei in considerare temperaturile exterioare. Doar faptul ca florile primaverii isi fac datoria, ne inmiresmeaza zilele si ne rasfata ochii prin coloritul lor, ne mai aduce aminte  ca totusi ar trebui sa fie inca primavara. Daca mai era nevoie de ceva care sa-mi dovedeasca modificarea climei, iata, astazi,  imi revin in memorie amintiri din copilarie, cu un mai – florar total diferit.

     Langa scoala in care urmam cursurile primare era un monument inchinat soldatilor sovietici, ridicat nu stiu de cine dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Probabil pe undeva trebuie sa existe si date despre arhitect, despre inaugurare si poate si lista nefericitilor ce-si dorm acolo somnul de veci. Si tot imi spun, de cate ori ajung pe acasa, ca o sa merg sa descos vreun batran, pana nu s-or calatori cu totii dincolo de Styx. Bunicii mei ar fi stiut, insa, din pacate, atunci cand ei s-au stins, eu eram mic si preocuparile mele erau altele.

     Acum imi dau seama ca e ciudat sa nu stiu nimic despre acest monument, eu venind pe lume la vreo douazeci si ceva de ani dupa sfarsitul razboiului, cam cat a trecut de la revolutie incoace. Imi aduc insa aminte de placa de marmura cu secera si ciocanul, pe care era scris ceva ce incepea cu „Cлава советским героям…” si de steaua rosie din varful monumentului. Intre timp placa a disparut iar steaua din varf a fost inlocuita cu o cruce din teava sudata. La fel cum a disparut si gardul din stalpisori de beton si tevi transversarsale si care a fost inlocuit cu gard de sarma impletita. Sincer, monumentul arăta mai bine in forma lui originala, asa, cu toate simbolurile lui comuniste. Nu stiu cine o fi fost patriotul care nu a mai suportat sa vada zilnic, in drumurile lui ce sigur duceau spre bufetul din sat, aceste insemne

     Ce are monumentul acesta cu luna mai, veti intreba? Pai, are. Pentru ca pe 9 mai se sarbatorea “Ziua victoriei impotriva fascismului”, nu Ziua Independentei nici Ziua Europei. Era sa continui cu – asa cum se face acum. Dar cine si ce mai sarbatoreste astazi? Si toate manifestarile legate de acea zi cadeau, negresit, pe umerii mandrilor pionieri si ai granicerilor de la unitatea militara de alaturi. Caci fasia arata de pe Prut era strasnic pazita de acesti baieti care abia implinisera 18 ani si care zi si noapte patrulau astfel incat nici umbra de intrus sovietic sa nu treaca granita Romaniei socialiste. Sarcina noastra, a copiilor, era sa aducem la scoala flori. Cu o parte din ele faceam o coroana iar restul le depuneam in buchete la monument. Era exclus ca florile sa fie cumparate, probabil ca nu se gandea nimeni la asta, asa ca le aduceam de acasa. Cei care aveam flori in gradina eram oarecum linistiti, ceilalti trebuia sa faca rost de pe la vecini. In ce fel si le procurau, doar ei stiu. Probabil ca multa lume cu liliac la poarta se trezea cu florile jumulite in acea dimineata. Insa problema cea mai mare era reprezentata de faptul ca la inceput de mai, in urma cu 35 de ani, putine flori erau inflorite. Abia daca gaseai cateva narcise si lalele mai timpurii, sau puse mai in bataia soarelui, si niste liliac. Tiin minte ca doar liliacul cel mai simplu, cel decolorat si cu flori mai rare, era abia imbobocit. Asa ca era o sarcina dificila sa incropesti un buchet.

Insa, tot legat de mai, imi amintesc si momentul de maxima inflorire. Acesta era pe la 21 mai, de Constantin si Elena. Si cum in casa eram 4 sarbatoriti (parintii mei au fost fermi in aceasta privinta, primei fete i-au pus numele mamei, iar primul baiat a primit numele tatalui) nu se putea ca in aceasta zi sa nu avem musafiri. Pe atunci lumea inca se distra, rudele se stiau de rude, tovarasii de munca erau si tovarasi de distractie si cum-necum, cu toate lipsurile acelor vremuri, lumea petrecea pana in zori si mesele erau pline. Cat din magazin, cat din gradina si poiata, niciodata nu am simtit sa lipseasca ceva. Si se putea sa vina lumea cu mana goala? Nu. Asa ca rupeau florile din gradina si le aduceau sarbatoritilor. Flori simple, de la tara, dar sanatoase si frumoase cum parca nici nu mai sunt astazi. Asa ca imi aduc aminte de buchetele cu liliac, lalele, narcise si bulgarii imensi de „buldoneji”, asta din urma fiind, mai tarziu am aflat, o adaptare a frantuzescului  „boules de neige”. Puteau sa-i spuna bulgare de zapada, si unii chiar asa ii spuneau, dar cumva se impamantenise denumirea aceasta de import altoita pe romana noastra. Era vorba de calin, dar eu in copilarie n-am auzit pe nimeni sa-i spuna astfel.

Inchei acum, poate vreodata o sa mai revin desi, lucru ciudat, din copilarie nu am foarte multe amintiri. Cred ca incep sa imbatranesc. 🙂

Sa aveti o duminica frumoasa!   

 

 
5 comentarii

Scris de pe 12 Mai 2012 în Locuri, Oamenii locului

 

Etichete: , , , , , , ,

Martisoare la Bojdeuca…

…. si o multime de vizitatori. Asta ma asteptam sa gasesc astazi la Bojdeuca lui Ion Creanga din Ţicău. Pentru ca astazi ar fi trebuit sa-l aniversam pe Ion Creanga, marele nostru povestitor, de la a carui nastere se implinesc 174 de ani. E drept ca vremea nu te prea imbia la plimbare, dimineata a nins la Iasi si era si foarte frig. Sau, s-o fi gandit lumea ca poate nu e azi ziua lui Creanga, desi autorul insusi afirma ca s-a nascut la 1 martie 1837, luand de buna cealalta varianta care spune ca s-ar fi nascut la 10 iunie 1839. Cert este ca, cel putin pe la ora 11 cand am ajuns eu acolo, in curtea bojdeucii eram aproape doi: eu si o mâţă roscata, pe care o puteti vedea in fotografie. Pe usa era pus lacatul, insa, pe o foaie pusa intr-un geam, angajatii anuntau ca pot fi gasiti, in cladirea noua de alaturi, de catre cei ce doresc sa viziteze bojdeuca. Nu i-am mai deranjat, stiu interiorul bojdeucii pe de rost. La fel cum stiu fragmente intregi din opera lui Creanga. Nu le reprosez nimic angajatilor desi nu inteleg de ce nu au organizat ceva in aceasta zi. Ceva cu si pentru copii, caci pentru ei a scris si Creanga. Si tot pentru ei a fost si dascal. Da, am auzit, vag, de Festivalul international de literatura pentru copii „Ion Creanga”, insa nu stiu cat se adreseaza aceasta manifestare publicului larg. 

Fac niste fotografii, dezamagit ma mai uit si din poarta in urma, spre casuta din vale si pornesc pe strada Sarariei, spre Manastirea Golia unde stiam ca se redeschide publicului, Casa Ion Creanga, o casa din curtea manastirii, in care a locuit Creanga intre 1866 si 1871, pe vremea cat a fost diacon la Golia. Si ce sa vezi? Casuta era la locul ei, la fel de inchisa ca si bojdeuca. Nici tipenie de om in curtea manastirii, doar niste ciori, probabil urmasele celor dupa care tragea Creanga cu pusca, se invarteau de zor pe deasupra curtii. Ajuns acasa citesc despre faptul ca „Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu reprezentantii autoritatilor locale din Iasi au fost primii vizitatori ai … ” Eu as zice ca au fost primii, singurii si ultimii, cel putin pe ziua de astazi. Asadar, au redeschis casa doar ca sa o inchida inapoi. Si ca totul sa fie in aceeasi nota, nici in turnul manastirii, unde cica ar fi organizata o expozitie dedicata aceluiasi autor, nu se putea urca. Nici macar nu aveai pe cine sa intrebi, desi exista (asa am auzit) un centru de informare turistica in cadrul acestui ansamblu de monumente. E drept ca la un moment dat am zarit doua bucatarese, cred, carand niste oale undeva in laterala Casei Creanga, intr-o alta cladire, dar cum sa le intreb pe ele? Unde mai pui ca erau si tare grabite. Sau mi s-o fi parut mie, de foame. Halal organizare! Bravo!

 
16 comentarii

Scris de pe 1 Martie 2011 în Din Iaşi, Oamenii locului, Sarbatori

 

Etichete: , , , , ,