RSS

Zambile – fortarea bulbilor

17 Mar

DSC03315

In toamna, pe la inceputul lunii noiembrie, am gasit in Carrefour bulbi de toamna la jumatate de pret. Mi-au sarit in ochi acesti bulbi de zambile, in primul rand pentru ca erau niste bulbi foarte mari si sanatosi, in al doilea rand pentru ca pretul era intr-adevar mic. Si m-am gandit ca ala era momentul potrivit pentru a pune in practica un proiect pe care il aveam de multa vreme pe lista cu „de facut”, dar pe care din diverse motive il tot amanasem.

DSC01253 DSC01254
zambile Apricot Passion bulbi zambile

Nu stiam mai nimic despre fortarea bulbilor de zambile, stiam asa in mare ca pentru a inflori mai devreme bulbii trebuie fortati si ca trebuie musai sa treaca printr-o perioada de frig. Insa pe mine ma interesa, la modul concret,        cat anume trebuie sa tin bulbii la fortat, ce trebuie sa fac dupa ce ii trec la temperaturi mai ridicate, dar mai ales  cand se pun bulbii la fortat pentru a avea zambile inflorite la 8 martie. Ca ar fi inflorit la 1 martie sau la 8 martie nu era o problema, m-as fi bucurat de ele oricand.

DSC01256
DSC01257 plantarea bulbilor pentru fortat bulbi dupa fortare fortarea bulbilor de zambile

DSC02948

Nimeni nu pare dispus sa-ti dea aceste informatii asa, mura in gura. Cel putin nu in intregime. Am gasit totusi ceva date pe internet si putin de aici, putin de dincolo, am reusit sa-mi fac un plan. Asadar am plantat bulbii in ghivece individuale pe data de 9 noiembrie. Nu am ales data, era chiar a doua zi dupa ce-i cumparasem.

Am folosit un pamant obisnuit de gradina, amestecat cu putina turba, iar bulbii i-am plantat lasandu-le varful deasupra solului. Am udat bine ghivecele si astfel pregatite le-am cazat pentru 12 saptamani in frigider. Nu e frigiderul pe care il folosesc in mod curent, am unul pe care il folosesc doar pentru ocazii de astea mai ciudate. Daca nu aveti un astfel de frigider, puteti pune bulbii intr-o camera rece unde temperatura sa fie intre 0°C -4°C. Acoperiti ghivecele cu o cutie sau un material inchis la culoare astfel incat sa stea in intuneric total. Temperatura nu ar trebui sa scada sub 0°C, pentru ca bulbii nefiind in intregime acoperiti de pamant vor avea de suferit. In aceste 12 saptamani puteti uita de ei. Din cand in cand mai dati-le putina apa si daca sunt acoperiti mai aerisiti-i pentru a nu se forma mucegai pe suprafata solului. In tot acest timp se dezvolta radacinile iar catre finalul perioadei o sa-si faca aparitia mugurii centrali.

In acest moment bulbii se trasfera la lumina, insa intr-o camera cu temperatura scazuta, undeva pe la 15°C, unde vor fi tinuti timp de 10 zile. Eu i-am scos din frigider pe 9 februarie, i-am tinut in camera rece pana pe 22 februarie (sunt 14 zile, dar atunci mi-am adus aminte de ei🙂 )si apoi i-am dus la caldura, asta insemnand o camera luminoasa cu 22°C. Pe 1 martie bobocii erau bine dezvoltati, insa de inflorit au inflorit abia incepand cu 7 martie.

Singura problema a fost ca din cei 9 bulbi de zambile: 3 Purple Sensation, 3 Delft Blue si 3 Apricot Passion, cei din urma de o culoare roz pal au inceput sa-si deschida florile abia astazi. Peste cateva zile o sa adaug si fotografii cu aceste flori. Daca ati fost atenti ati vazut ca la inceput bulbii erau in ghivece individuale iar la final sunt toti intr-un singur ghiveci mare. I-am pus impreuna in momentul cand i-am scos din frigider, pentru ca am vrut sa-i am pe toti in acelasi vas, pentru efect maxim. De aici si problema, mi-ar fi placut sa infloreasca toti in acelasi timp, dar se vede treaba ca astia trei sunt ceva mai tardivi.

Daca vreti si o concluzie, sunt multumit de rezultate. Chiar foarte multumit, florile sunt imense si foarte viguroase si as putea spune ca arata chiar mai bine decat ce am vazut la vanzare in aceasta perioada. Mai ramane mirosul pe care, din pacate, nu-l pot imortaliza. Dar, credeti-ma pe cuvant, la mine in casa e o primavara parfumata, in ciuda iernii care inca ne da tarcoale acum la jumatatea lunii martie.

Mi-a placut si cu siguranta voi recidiva, cu mult mai multa incredere pentru ca acum stiu ce am de facut.

DSC03316 DSC03317 DSC03318 DSC03319 DSC03320 DSC03321 DSC03322 DSC03323 DSC03335 zambile Delft Blue DSC03338 DSC03340 DSC03341 zambile Purple Sensation DSC03351 DSC03353 DSC03358 zambile inflorite bulbi fortati de zambile

 
47 comentarii

Scris de pe 17 Martie 2013 în Florile mele

 

Etichete: , , ,

47 responses to “Zambile – fortarea bulbilor

  1. vasile

    17 Martie 2013 at 19:49

    Super tare experimentul.E bine de retinut, deja am de lucru pentru la toamna -trecut pe listuta. Multumesc pentru informatii care sunt foarte utile, documentate si de ajutor. Sa aveti o saptamana frumoasa si plina de primavara.

     
    • Constantin

      22 Martie 2013 at 15:54

      Sper sa va fie de folos, nu e mare lucru si iaca asa ai flori in avans.

       
  2. Marilena Georgescu

    17 Martie 2013 at 22:00

    Mi-a placut procedura ,cred ca o sa incerc si eu ,dar ceva nu am inteles;spui ,la un moment dat ca temp.trebuie sa fie intre 0 si -4 grade,mai apoi spui ca temp.nu trebuie sa coboare sub 0 grade!? Atunci care e cea reala,banuiesc ca pana in 0 grade pt ca sub mor!

     
    • Constantin

      22 Martie 2013 at 16:01

      Sa nu coboare sub 0°C e un fel de atentionare, cam cum e avertizarea asta de cod portocaliu de astazi. Temperatura trebuie pastrata intre 0 si 4°C, cel putin eu asa am facut si rezultatele au fost multumitoare.
      In alta ordine de idei, bulbii de zambila nu mor asa de usor in urma inghetului. Am avut ocazia sa gasesc in primavara bulbi de zambila care au stat toata iarna expusi gerului, in urma sapatului. Practic am sapat pe langa zambile (am un lan de zambile din astea comune, mov) si am intors cu brazda si cativa bulbi. Nu i-am mai ingropat si in primavara facusera radacini, asa la suprafata pamantului si chiar au inflorit.

       
  3. VAIDES RADU SORIN

    17 Martie 2013 at 23:06

    Multumesc mult pentru sfaturi !!!…astept si altele

     
    • Constantin

      22 Martie 2013 at 16:02

      Cu placere! Pana la alte sfaturi mai cauta prin blog, s-ar putea sa mai gasesti cate ceva interesant.

       
  4. corina padeanu

    18 Martie 2013 at 11:59

    am trecut pe lista!

     
  5. greenzonelife

    18 Martie 2013 at 21:54

    Foarte frumoase zambilutele tale🙂

     
    • Constantin

      22 Martie 2013 at 16:11

      Multumesc, Green! Acum mi-am amintit ca si tu ai pus in toamna. O sa trec sa vad daca le-ai postat.

       
  6. brindusa

    20 Martie 2013 at 16:19

    Superbe si foarte utile sfaturile!
    Sfaturile despre plantatul si repicarea rosiilor sunt foarte utile si va multumesc pentru ele🙂

     
    • Constantin

      22 Martie 2013 at 16:23

      Bine ai venit, Brandusa, pe la mine prin batatura!🙂 Ma bucur ca gasesti lucruri interesante si-ti multumesc pentru faptul ca apreciezi ceea ce fac eu pe aici. Sper sa-ti fie de folos aceste sfaturi, cum le spui tu, desi eu nu prea dau sfaturi, pur si simplu notez anumite observatii legate de plante si care la mine au functionat. Daca cineva vrea sa le puna in practica, bine face, ca-s verificate si probate si as zice eu, fara sa ma laud, ca-s si corecte, altfel nu le-as pune pe blog. Desi acest blog a ajuns ca un fel de jurnal pentru mine, uneori chiar si eu mai revad anumite articole.
      Iti multumesc si te mai astept sa-mi rasfoiesti blogul, poate mai gasesti cate ceva interesant!

       
  7. Dani

    24 Martie 2013 at 21:39

    Splendide, Constantine !!! Ce inspirat ai fost cu bulbii astia, macar ai un buchet de toata frumusetea, acum ca vremea e asa de morocanoasa …

     
  8. simf

    21 Mai 2013 at 8:44

    La multi ani, om bun!

     
  9. CARMEN

    21 Mai 2013 at 18:53

    Zambilele sunt cele mai frumoase flori de primavara!

    La multi ani, cu ocazia zilei onomastice!
    Sanatate, fericire si numai bucurii!

     
  10. Marioara Zota

    10 Iulie 2013 at 13:51

    Foarte frumoase zambilutele! Le ador! Si eu in luna februarie aveam o zambiluta alba inflorita tare frumos. Am primit-o anul trecut si nici nu asteptam sa infloreasca, a fost o surpriza tare placuta.
    Anul acesta am primit inca doua zambilute la ghiveci, roz si albastra si abia astept sa vad daca voi avea aceeasi surpriza placuta.😉

     
  11. Raluca

    10 Noiembrie 2013 at 15:23

    Buna ziua!
    Felicitari pentru acest blog-jurnal minunat! Faceti o treaba grozava!
    Eu locuiesc in Egipt de multi ani si tare dor imi este de florile primaverii noastre (si de multe altele, dar asta e alta poveste). In fine, vreau sa spun ca anul trecut, am gasit aici, la un targ de flori, zambile in ghivecele. Inflorite, o frumusete. Am plans ca un copil. Apoi am cumparat doua flori. Bulbul l-am pastrat din aprilie (ca atunci le-am gasit) pana acum, in frigider, in speranta ca le voi putea replanta, sa am si eu zambilute… Azi (10 nov 2013) le-am plantat in ghivecele lor, impreuna cu putin pamant special de flori amesteca cu turba (cred)..doar ca bulbii mei au incoltit deja, in pungutele alea in care i-am tinut. Fara pamant, fara apa…probabil cu ceva umiditate de la frigider. Va intreb acum ce sa fac… II mai tin cateva saptamani in frigider ? Sau sa-i scot deja . Mentionez ca aici e destul de cald. Cam 25-27 de grade. Diferenta dintre temp din frigider si exterior e relativ socanta… Mi-e teama sa nu le fac rau. Nu le vreau neaparat inflorite la o data anume, ci doar sa infloreasca…macar sa infloreasca. Ce ma sfatuiti sa fac?
    Va multumesc din suflet si va doresc o zi buna!

     
    • Constantin

      18 Noiembrie 2013 at 20:36

      Raluca, in mod normal bulbii care au fost fortati o data (asa cum este cazul bulbilor tai) in urmatorul sezon nu se mai forteaza ci se planteaza in gradina toamna si se lasa sa-si urmeze ciclul firesc , urmand sa infloreasca primava urmatoare.
      Acum trebuie sa recunosc faptul ca nu am nici cea mai mica idee despre cultura zambilelor in conditiile climatice ale Egiptului. Dupa inflorire si uscarea frunzelor ar fi trebuit sa depozitezi bulbii la vreo 20°C timp de cateva luni si abia apoi sa ii pui la frigider pentru 12 saptamani.
      Acum, asta e, mergi inainte! Mai lasa ghivecele la rece pana cand bulbii formeaza radacini (o sa vezi ca bulbii „se ridica” putin si radacinile sunt vizibile atat la suprafata ghiveciului cat si prin gaurile de drenaj). Nu uita sa uzi pamantul din cand in cand. In momentul in care radacinile sunt bine dezvoltate scoate ghivecele din frigider si cauta-le un loc luminos. Temperatura de 25°C nu ar trebui sa le afecteze. Cu putin noroc, din acel moment in vreo 3-4 saptamani ar trebui sa ai flori.
      Succes si poate revii cu un comentariu despre evolutia lor!

       
      • Raluca

        19 Noiembrie 2013 at 18:16

        Va multumesc pentru raspuns. O sa va tin la curent cu evolutia bulbilor mei, chiar daca acum nu am mare lucru sa va spun despre ei, pentru ca sunt doar 9 zile de plantare. I-am udat in acest timp si da, parca incep sa se modifice… Astept sa vad daca fac radacini asa cum ati spus…eu sunt optimista si le vorbesc frumos, in speranta ca poate le prinde bine un alint acolo…🙂 Mugurasii aceia de care va spuneam sunt niste frunze albe, plapande, din cauza lipsei luminii, dar sper ca atunci cand le voi scoate la caldura si lumina sa devina verzi.
        Nu stiam ca florile mele erau deja fortate (desi e logic sa fie asa) si nici ca se planteaza toamna, in gradina. Aici, n-as fi putut oricum sa fac asta. Pentru ca n-am gradina, pentru ca nu exista iarna, pentru ca nu e niciodata frig iar restul…va dati seama🙂 Tocmai de aceea aici nu exista aceste flori ale primaverii atat de dragi noua. Nu exista nici ghiocei, nici narcise, nici frezii sau lalele, nici liliac…. tare trista e viata flori…😦 Dar Egiptul compenseaza cu altele… nu le putem avea in viata chiar pe toate, nu?
        O sa revin cu detalii cand o sa le scot din frigider. Pana atunci va doresc zile frumoase! Cu respect, Raluca.

         
  12. Flori

    21 Decembrie 2013 at 14:43

    Felicitaaaaaaari! Si multumim!

     
  13. Elisa

    23 Decembrie 2013 at 17:35

    Craciun fericit, Constantin! Sa aveti sarbatori frumoase!

     
  14. vasilevasile

    26 Decembrie 2013 at 9:36

    Multa sanatate, fericire si numai bucurii. Sarbatori minunate si un An Nou plin de impliniri si recolte bogate . LA MULTI ANI ! Cu stima si respect,

     
  15. Flori

    11 Ianuarie 2014 at 3:27

    Excelent! Felicitari. Asteptam noutati pe 2014!

     
    • Constantin

      29 Ianuarie 2014 at 21:15

      Flori, stii cum e cand nu te mai tii de un lucru. Tot zici ca azi, ca maine te apuci… si tot amani. O sa vina si ziua aia.

       
      • Flori

        19 Februarie 2014 at 11:31

        Nu-mi spune, Constantin. Am 5 bulbi de begonii si inca nu si nu. Bine ca am apucat in toamna sa pun lalelele. Deja au iesit.🙂 Macar atat.

         
  16. Татьяна

    14 Ianuarie 2014 at 10:17

    Браво!

     
    • Constantin

      29 Ianuarie 2014 at 21:11

      Очень интересное это видео. Спасибо, Татьяна!

       
    • gabi

      2 Martie 2014 at 23:23

      Uitandu-ma la poze simt cum mirosul se raspandeste prin camera! Abea astept sa-mi infloreasca zambilele in garadina. Imi vine sa le mananc de drag!

       
  17. Florarie online

    2 Februarie 2014 at 10:01

    Felicitari pentru blog! Speram ca veti relua postarile cat mai curand veti continua sa ne impartasiti pasiunea pentru flori.

     
  18. Diana

    14 Februarie 2014 at 14:08

    Uite ca am reusit sa rasfoiesc tot blogul si intradevar, o multime de informatii cat se poate de folositoare. Felicitari!!! Eu recunosc, am desoperit blogul dupa ce la inceputul lunii l-am gasit initial pe cel al Alexandrei, gradinavisata si dupa ce am vazut comentariile de acolo am zis ca trebuie sa il citesc si pe acesta. Desi nu ati mai postat de mult sa stiti ca informatiile impartasite aici inca ajuta multa lume. Noi abia ne-am mutat toamna asta la casa si daca va mai spun ca si la cativa km de Iasi poate intelegeti cat de folositoare imi sunt toate informatiile pe care le-ati pus aici. Tot respectul din partea mea si sper cand va mai permite timpul se ne mai incantati cu cate o postare despre plante de gradina si apartament.
    PS. Anul asta sigur o sa incecr si din retetele postate aici, iar pe sot deja l-am informat ca trebuie sa pastreze toate resturile de la gresii sa imi faca ghivece.

     
    • Constantin

      26 Februarie 2014 at 18:41

      Multumesc, Diana! Ma bucur ca mi-ai descoperit blogul si m-as bucura si mai mult daca te-ai mai intoarce pe aici. Eu, iata, m-am intors. Daca te mai pot ajuta cu ceva, nu ezita sa lasi undeva un comentariu. Si pentru sotul tau s-ar putea sa mai gasim cate ceva de lucru🙂 chestii utile la casa (gradina) omului, pe care le-am mai facut eu intre timp, dar pe care nu am apucat sa le postez.

       
      • Diana

        10 Martie 2014 at 12:07

        Ma intorc mereu cu placere si nu ratez nimic, nici expozitia de la Gradina botanica nu am ratat-o astfel, chiar daca nu am reusit anul asta sa o vizitez, am reusit sa o admir in poze.

         
  19. Ot1l1a

    21 Februarie 2014 at 21:06

    Foarte interesant!!!!!!!! M-am gandit si eu la un experiment asemanator: am primit recent un ghiveci cu 3 zambile si s-au trecut florile. Acum am taiat florile si ma intreb daca or sa mai dea flori si daca nu, nu stiu ce sa fac, ori astept sa se treaca si frunzele si apoi pun bulbii in hartie si la racoare si sa-i plantez la toamna sau sa le tai frunzele si sa-i bag la frigider pana in mai si in mai sa-i scot ca sa am zambile la vara?

     
    • Constantin

      24 Februarie 2014 at 15:59

      Otilia, prima varianta e cea corecta. Uda plantele moderat in continuare si in momentul in care se trec frunzele si planta intra in repaus, scoate bulbii si pastreaza-i pana in toamna. Prin octombrie planteaza bulbii IN GRADINA. Bulbii care au fost fortati o data nu se mai forteaza a doua oara. Si e bine de stiut ca zambilele infloresc doar o data pe an si ca pentru a inflori au nevoie de 3-4 luni de temperaturi scazute. Practic de cand se trec florile de anul asta si pana primavara viitoare asta se intampla, bulbul se dezvolta (in cazuri fericite mai face vreun puiut) si formeaza mugurele floral pentru anul viitor.

       
  20. ioana

    3 Martie 2014 at 11:15

    buna! interesant articolul. o nelamurire am (daca se gaseste informatia in articol si mi-a scapat, scuze..): am o zambila in ghiveci, prima la viata mea. am inteles ca dupa ce se treflori si frunze trebuie pastrat bulbul. dar la toamna nu il pot replanta decat in ghiveci, nu am gradina. mai am vreo sansa sa o vad iarasi inflorita? si tot cu bulbul partial pe afara trebuie replantata? multumesc anticipat.

     
    • Constantin

      9 Martie 2014 at 15:39

      Ioana, pastreaza bulbul la vreo 20°C peste vara si pe la jumatatea lunii octombrie replanteaza-l. Ideal ar fi in gradina, cu bulbul plantat la 10 cm adancime. In primavara va inflori cu siguranta. Poti sa-l plantezi si intr-o jardiniera dar pe care sa o lasi tot afara peste iarna, intr-un balcon deschis sau pe pervazul unui geam. Si in acest caz bulbul se acopera in totalitate cu pamant. Doar bulbii fortati se planteaza cu varful afara. De fapt, daca e sa fim foarte rigurosi, se planteaza 1/3 din bulb in pamant si 2/3 afara.

       
      • ioana

        20 Martie 2014 at 14:44

        multumesc frumos. sper ca la primavara sa am o zambila frumoasa.

         
  21. Raluca

    6 Martie 2014 at 18:36

    Buna ziua! Bine v-am regasit. Sa aveti o primavara minunata!
    Sunt Raluca, aceeasi care a postat aici, in 10 nov, un comentariu legat de zambilute. Revin cu un update dezamagitor pentru mine…😦 Una dintre zambile a murit, dupa ce i-au dat doua varfuri micute de frunzulite, iar cealalta traieste, are 5 frunze, dar atat….nu va face floare… Deci asta asa, ca sa stiti ca bulbii ce au fost fortati o data nu mai dau randament. Sau cel putin eu n-am avut noroc…
    Va doresc numai bine si viata sa va fie plina de flori de primavara🙂
    Cu drag, Raluca.

     
    • Constantin

      9 Martie 2014 at 15:29

      Raluca, imi pare rau pentru esecul tau, dar era previzibil. Nu e vorba de noroc aici, pur si simplu bulbul trebuie lasat sa se refaca in mod natural, asta insemnand ca poate inflori din nou doar daca este plantat in gradina.
      Chiar astazi le-am vazut pe astea ale mele, au iernat in gradina si deja au iesit „cu floarea in cap”. Abia astept sa le vad din nou inflorite si daca o sa mai treci pe aici o sa le vezi si tu, caci nu vor scapa nefotografiate.
      Ma bucur ca ai revenit cu rezultatele incercarii tale si iti doresc o primavara frumoasa. Acum stiu ca primavara ta nu seamana cu primavara de acasa dar poti sa o faci tu cat mai placuta.
      Multumesc pentru urari, numai bine iti doresc si tie!

       
      • Raluca

        9 Martie 2014 at 18:15

        Va multumesc ! Cu siguranta o sa mai „trec” pe aici🙂 Astept sa vad floricelele… macar pozele sa ma bucure si pe mine…
        PS: am totusi flori aici…petunii. Ele infloresc si sunt usor de intretinut, fara prea multe pretentii. E bine si asa, decat deloc, nu?

         
        • Constantin

          16 Martie 2014 at 10:27

          E chiar mai bine, as zice eu. Sunt divers colorate, unele sunt si parfumate iar inflorirea se intinde pe durata catorva luni.

           
  22. Romania Are Gust

    7 Martie 2014 at 11:34

    Felicitari pentru toate informatile pe care le inpartasiti cu noi, felicitari .

     
  23. Cristian Banu

    7 Iunie 2014 at 20:59

    Salut,
    în ciuda a ceea ce se știe, mie mi-au înflorit zambilele a doua oară. Am făcut o jardinieră din zambile cumpărate de-a lungul timpului – unele au deja vreo 3 ani, ultimele au fost cumpărate în primăvară. Cele vechi au înflorit devreme anul acesta, prin ianuarie. De regulă, după ce treceau florile, tăiam frunzele, anul acesta nu le-am mai tăiat. Din 12 bulbi, acum am înflorite a doua oară 8.

     
    • Constantin

      15 Iunie 2014 at 0:11

      E prima data cand aud asa ceva si parca nici n-as crede. E practic imposibil, pentru ca nu e in ciuda a ceea ce se stie ci e impotriva mersului firesc a lucrurilor. Un nou mugure floral se dezvolta abia in vara, la cateva luni dupa inflorire si un nou boboc apare abia in primavara urmatoare.
      Am avut si eu o zambila pe care, dupa ce a inflorit in ghiveci, nu am mai plantat-o in gradina ci a ramas printre plantele de camera. I-au disparut frunzele peste vara, in toamna i-au aparut din nou si a inflorit in decembrie, fara sa fie tinuta deloc la frig. Dar bulbul, dupa aceasta aventura, era terminat, pur si simplu nu am mai avut ce sa fac cu el.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: