RSS

La cumpana dintre ani

31 Dec

Gata! Se termina si anul acesta! In vreo 5 ore vom fi in anul 2011, un an pe care eu mi-l doresc si vi-l doresc, mai bun decat asta care tocmai se incheie. Dar pentru ca la noi orice este posibil, as fi tentat sa spun ca de n-o fi mai bun, macar mai rau sa nu fie . Ca parca prea trece timpul asta repede si poate ca speram si noi la putina stabilitate si o viata mai fara griji. Ca ne-o ajunge si noua de 20 si ceva de ani! Nu cer si nu astept nimic de la nimeni, tot ce am realizat pana acum am obtinut cu eforturile mele si ale familie mele, de multe ori cu multa truda si cu mari sacrificii. Dar macar de piedici sa nu ma mai lovesc. Nu-mi place sa fac bilanturi, n-am de dat socoteala nimanui dar, daca ar fi sa trag o linie si sa fac socotelile, 2010 nu a fost chiar catastrofal pentru mine, poate pentru ca nu am cazut prea de sus. Am remarcat insa, peste tot, o stare de lehamite ceva de genul „lasa-ma ca sa te las”. Dar anul e pe duca si mi se pare firesc sa-ti doresti ca cel care vine sa fie mai lin, cu mai multe realizari. Si in clinchet de clopotei, acum la cumpana dintre ani, va doresc din suflet ca in anul care vine sa pasiti increzatori, sa aveti parte de zile senine si sa fiti mereu cu zambetul pe buze, sa ramaneti tineri in suflet chiar daca mai imbatranim cu un an si, cum spune uratura: „Sanatate si multi bani/La anul si la multi ani!” Numai bine va doresc si La multi ani, tuturor!  

Urarile sunt pentru: Elisa, Alexandra, Laura, Daiana, Lili-Dana, Dana, Mariana, Theodora, Huni, Mestera Manole, Lia, GhiocelaVictoriaAdinuca si pentru oricine isi va face timp sa treaca pe la mine.

Anunțuri
 
24 comentarii

Scris de pe 31 Decembrie 2010 în Sarbatori

 

Etichete: , ,

24 de răspunsuri la „La cumpana dintre ani

  1. ghiocel07

    31 Decembrie 2010 at 19:29

    La Multi Ani si tie. Sanatate ca-i mai buna decat toate. Sa ne „vedem” cu bine in anul care vine.

     
  2. Alexandra

    31 Decembrie 2010 at 20:01

    La multi ani, Constantin! Iti doresc un an mai bun decat 2010 si decat toti anii trecuti la un loc!

     
    • Constantin

      1 Ianuarie 2011 at 23:01

      Multumesc, Alexandra! Un an mai bun va doresc si voua! Trec acum pe la tine sa vad daca esti in sevraj. 🙂

       
  3. victoriacus

    1 Ianuarie 2011 at 10:13

    La multi ani!!!!!!!!!!!!!!Un an nou minunat!

     
    • Constantin

      1 Ianuarie 2011 at 22:59

      La multi ani! Sa va creasca puii mari si voi sa fiti sanatosi! Tot ce va doriti pentru noul, sa vi se indeplineasca!

       
  4. Elisa

    1 Ianuarie 2011 at 11:26

    An Nou Fericit ! Dorinti implinite! Sanatate familiei tale! Noroc si bani ! Gradina frumoasa si utila mamei tale! Si , apoi, vreme prielnica pentru toate astea!

     
    • Constantin

      1 Ianuarie 2011 at 22:57

      Multumim pentru urari, Elisa! Sanatate va dorim si noi si numai bine. La multi ani!

       
  5. Rody

    1 Ianuarie 2011 at 13:11

    Buna Eliza
    Am venit cu semanatul
    la fereastra dumneata
    cu floarea de „Nu ma uita !”
    nici pe tine sa nu te uite
    Norocul si bucurii multe
    Gradina sa-ti infloreasca
    Sotul tau sa te iubeasca
    Nepotelul sa devina
    Om de seama si cu stima
    Bucuroasa te-as mai semana
    Ca mi-i draga gradina ta
    Iti trimit si eu o floare
    Cu sincera mea urare :
    La multi ani cu sanatate !!!
    Sa ai noroc mult in toate !

     
    • Constantin

      1 Ianuarie 2011 at 22:53

      Rody, cred ca mesajul era pentru Elisa, nu stiu cum de a ajuns aici dar eu l-am aprobat si o sa o anunt pe destinatara, sa vina sa-l citeasca. 🙂

       
  6. Dana

    1 Ianuarie 2011 at 18:03

    La multi ani fericiti! Sanatate, prosperitate si bucurii cat mai multe.
    Multumim de urari, de gandurile bune si de scrierile frumoase.

     
  7. irenadaiana

    1 Ianuarie 2011 at 20:44

    La multi ani Constantin! Un an nou mai fericit ca cel ce s-a dus , mai plin de bucurie , mai linistit , mai bogat. Sanatate si noroc , mult noroc , pentru ca vorba unui coleg „sanatosi au fost si cei de pe Titanic ” . 🙂 🙂 🙂

     
    • Constantin

      1 Ianuarie 2011 at 22:55

      Sigur ca e nevoie si de un dram de noroc. La multi ani!

       
  8. huni

    2 Ianuarie 2011 at 0:06

    Multumesc frumos pentru urare Constantin. La Multi Ani si toate cele bune in 2011!

     
  9. gradinaritdupaureche

    2 Ianuarie 2011 at 0:09

    La multi ani! Multa sanatate si fericire in 2011!

     
  10. Manole

    2 Ianuarie 2011 at 16:50

    La multi ani, Constantin1 La multi ani cu sanatate, voie buna si liniste sufleteasca va urez tuturor! 🙂
    Timp am avut…net mai cu galme si hopuri 🙂

     
    • Constantin

      3 Ianuarie 2011 at 19:38

      Sa dea Dumnezeu la toata lumea. La multi ani!

       
  11. balaurdegradina

    3 Ianuarie 2011 at 15:20

    Un 2011 bun s-avem, Constantin, cu totii! La sfarsitul lui sa fim mai putin nemultumiti decat pana acum 😀

     
    • Constantin

      3 Ianuarie 2011 at 19:40

      La multi ani, Laura! Dupa atatea urari sunt plin de speranta, abia astept revelionul urmator.

       
  12. Alexandra

    3 Ianuarie 2011 at 18:41

    Tot la munca, mai Constantine? Mai las-o naibii de treaba, ca ne e dor de tine!

     
    • Constantin

      3 Ianuarie 2011 at 19:41

      Si mie crezi ca nu mi-e dor? Si as intra mai des pe aici dar ,stii tu, constiinta nu si nu. 🙂

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: