RSS

Ninge pe Moldova, ninge!

27 Noi

                                                                                                                                                                                                                              A-nceput de ieri sa cada
Câte-un fulg, apoi a stat, 
Astazi iar s-a intamplat
Pe la sapte, cand pe strada
Am pozat.                                                  Cam asa ar suna o parodie dupa Cosbuc, si e greu sa nu te gandesti la „Iarna pe ulita” atunci cand vezi primii fulgi de zapada. La Iasi, a inceput sa ninga ieri, mai mult lapovita decat ninsoare si credeam ca asta e tot. Surpriza a venit astazi dimineata cand mi-am aruncat ochii pe geam si am vazut un alt strat de zapada, ca ala de ieri se topise. Si norii cerneau niste fulgi mari, cum rar mi-e dat sa vad, mai ales in ultima vreme cand nici ninsorile nu mai sunt ce-au fost.  Mi-am baut cafeaua mai repede decat m-as fi echipat cand eram in armata, am inhatat aparatul de fotografiat si am pornit pe strazi,  fara o directie precisa. Intr-un final am ajuns pana la Palatul Culturii (1926), dupa ce intre timp fotografiasem Biserica Talpalari (1640), Piata Unirii, Teatrul National (1894-1896), Primaria Iasi (Palatul Roznovanu – sec XVIII ), Catedrala Mitropolitana (1887), Catedrala Romano-Catolica, bulevardul Stefan cel Mare, Prefectura, Scoala Gheorghe Asachi ( statuia din 1890), Casa Dosoftei (1677-1679), Biserica Sf. Nicolae Domnesc ( ctitorie a lui Stefan cel Mare din 1491-1492), putin din Manastirea Sfintii Trei Ierarhi (1637-1639), Banca Nationala, Mitropolia veche (1761-1769) si daca am uitat ceva o sa mai scriu la comentarii sau o sa editez postul. Intre timp zapada s-a cam topit, alb se mai vede doar in zonele inalte ale orasului si pe dealurile din jurul Iasiului. Iar pe strazi e muuulta apa, de care am beneficiat si eu din plin, pantofii fiindu-mi si acum la uscat. Si pentru ca, gata, a venit iarna, va urez sa aveti o iarna asa cum va doriti !

Această prezentare necesită JavaScript.

   
 
21 comentarii

Scris de pe 27 Noiembrie 2010 în Din Iaşi, Fotografii, Locuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

21 responses to “Ninge pe Moldova, ninge!

  1. balaurdegradina

    27 Noiembrie 2010 at 21:20

    Frumos Iasul sub ninsoare!

     
    • Constantin

      28 Noiembrie 2010 at 11:54

      Sincer, mie imi place mai mult cand e verde si cu miros de flori de tei, dar e frumos si asa.🙂

       
  2. Elisa

    28 Noiembrie 2010 at 7:42

    Inceput de iarna la Iasi,foarte frumos!
    Imi doresc ca iarna alba sa nu mai acopere urateniile unei toamne ploiase si noroioase si nici gunoaiele neridicate la vreme,imi doresc o Romanie alba si curata tot timpul 🙂
    Tie iti doresc o iarna placuta si lui Radu sanius cat vrea el 😀

     
    • Constantin

      28 Noiembrie 2010 at 10:10

      Elisa, eu imi doresc ca macar orasul meu sa fie curat, ceea ce in multe locuri si aproape mereu se si intampla. Sigur ca e loc de mai bine, dar prea ne-am obisnuit sa dam vina doar pe edili si societatile de salubrizare. Astia nu or sa vina niciodata sa adune pungile cu gunoi aruncate, de vecinii mei de la etajele superioare, in gradinita din fata blocului. Dar daca fiecare roman ar dori acelasi lucru pentru urbea sa si ar si face ceva in acest sens, cand tragi linie si faci totalul ar iesi o Romanie curata. Ceea ce nu o sa se intample prea curand. Si zapada e frumoasa doar in primele ore, daca apuca sa iasa masinile si sa se imprastie sare si nisip, s-a dus naibii tot farmecul. Nu-ti mai vine sa iesi din casa. Multumim pentru urari, te asteptam acasa sa te bucuri si tu de iarna noastra, stiu ca tu iti doresti altceva dar pana la urma eu cred ca tot mai bine e la casuta ta. Toate cele bune!

       
  3. Alexandra

    28 Noiembrie 2010 at 8:18

    Frumos oras, chiar si acoperit cu zapada! Cred si eu ca ai luat apa la galosi, la cat ai umblat, dar a meritat, ai facut niste poze superbe!
    Radu era sa-l cheme si pe fiu-meu, oscilam intre Radu si Mihai si in ultimul moment ne-am hotarat la Mihai.
    La noi e inca toamna.

     
    • Constantin

      28 Noiembrie 2010 at 10:26

      Alexandra, fii sigura ca e mai frumos in fotografii decat in realitate, pentru ca aceste imagini sunt scoase dintr-un intreg, care din nefericire nu e unitar. Am eu grija ca in cadru sa nu apara decat ce cred eu ca merita aratat si vazut. Nu e ca si cum as ascunde gunoiul sub pres, nici nu vreau sa se creada ca Iasiul e raiul pe pamant fata de alte orase ale tarii. Cand o sa am timp, o sa colind orasul si o sa va prezint si o alta fata a orasului. Pana una-alta, astea sunt niste repere ale Iasiului si merita aratate asa cum am vrea noi sa fie. Dar, asa cum ii spuneam si Elisei, eu ma declar multumit de aspectul orasului, circul mult pe jos si-i vad mereu pe strazi pe cei de la Salubris. Mai ramane ca si noi, toti, sa facem ceva in acest sens, doar daca am pastra curatenia si tot ar fi ceva. Legat de nume, nici pe Radu nu era sa-l cheme asa ci Teodor dar am optat in final pentru acest nume, am fost destul de conservatori in privinta numelui, Radu de la naş si Constantin de la tată🙂 P.S. Bine ai revenit pe scena!🙂

       
  4. victoriacus

    28 Noiembrie 2010 at 21:07

    Superb. :)) asa zic eu cand vad iarna in poze…..ca numai acolo imi place🙂
    Multumesc pentru pozele minunate.Imi este dor de Iasi

     
    • Constantin

      29 Noiembrie 2010 at 22:15

      Si? Ce mai stai?🙂

       
      • victoriacus

        1 Decembrie 2010 at 13:24

        simplu de zis,mai greu de facut.Poate in 2012.Pana atunci….nici o sansa

         
  5. irenadaiana

    28 Noiembrie 2010 at 23:49

    Fratilor , dar chiar ma ofticati , la Cluj ninge , la Iasi ninge , numa pe marginea mea de tara nu ninge ioc. Dimineata era nor , dupa amiaza a iesit soarele , acu ploua. E de-a dreptul frustrant. Mai astept doua zile , daca nici pe 1 nu fulguie macar m-apuc de desenat , poate functioneaza si la mine reteta Laurei. Superbe poze Constantin. Ciudat cum iarna toate culorile devin tonuri de gri. Dar cate tonuri de gri. Pana ninge la Giurgiu mai trag o raita pe la voi.🙂

     
    • Constantin

      29 Noiembrie 2010 at 22:17

      Multumesc, Daiana! Fii linistita, o sa ninga si la tine. Pe la noi, de obicei iernile sunt mai grele, suntem mai aproape de Siberia.🙂

       
  6. maryanne

    29 Noiembrie 2010 at 21:20

    nici la Tulcea nu ninge,dar ploua ca vara, cu descarcari electrice.Va veni si zapada mult asteptata.Pana atunci ne uitam pe poze.

     
  7. danamel

    29 Noiembrie 2010 at 22:29

    Iasul e frumos oricum , cu sau fara zapada , intru ca placere sa-ti vad fotografiile! Acusica e Craciunul si vin si eu acasa , am sa umblu pe toate strazile , pe toate ulitele , sa-mi incarc bateriile!

     
    • Constantin

      30 Noiembrie 2010 at 20:34

      Poate avem noroc sa mai ninga si de sarbatori.

       
  8. Iza

    4 Decembrie 2010 at 21:20

    eeeeeeee superb Iasul ! Eu stau in Banat si asta -vara mi-au poposit picioarele in frumosul vostru Iasi . Am ramas foarte impresionata de frumusetea lui. Iarna nu l-am vazut dar il vad acum. Imi plac moldovenii , imi place folclorul lor si mai ales ca stiu sa se distreze .
    Fotografiile tale sunt deosebit de frumoase !
    Constantin sper ca la primavara sa mergi iarasi la pozat ca acum cateva primaveri …….

     
    • Constantin

      4 Decembrie 2010 at 22:36

      Iza, multumesc si ma bucur ca-ti plac fotografiile mele! Am ajuns si eu, cu mai multi ani in urma, in orasul de pe Bega si l-am revazut in treacat acum vreo 2 ani. Mi-a placut, dar Iasiul e sufletul meu, ii stiu aproape orice coltisor si mi-e drag asa cum e. Multi trecatori prin Iasi se indragostesc de „dulcele targ” si revin cu drag ori de cate ori au ocazia. Mai treci pe aici, o sa-l revezi in diverse ipostaze si iata, probabil ca maine o sa postez niste fotografii noi, caci ninge deja de vreo opt ore si s-a asternut zapada mare. Cum crezi tu ca as rata ocazia asta? O duminica placuta iti doresc!

       
  9. Iza

    5 Decembrie 2010 at 23:12

    Pe aici inca nu ninge . Ma tot intreaba fiica-mea de ce nu ninge ca doar e iarna . Mi-a zis intr-o seara : mama, poate ninge noaptea si noi nu vedem si dimineata dispare ….
    Fa tu poze sa ne clatim si noi ochii !

     
    • Constantin

      7 Decembrie 2010 at 20:14

      Sincer, cred ca si mie mi-ar conveni sa vad iarna doar de pe geam sau in fotografii. Dupa ce se topeste zapada, nu-ti mai vine sa iesi pe strada.🙂

       
  10. silvia

    7 Decembrie 2011 at 17:26

    Si eu sunt din Iasi si iubesc orasul asta……..

     
    • Constantin

      24 Decembrie 2011 at 20:34

      🙂 Stiu si cativa ieseni care nu-l iubesc! Da-s putini!🙂

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: