In aceasta seara sfanta, in care crestinii preaslavesc nasterea Mantuitorului, va doresc sa fiti sanatosi si sa aveti parte de sarbatori fericite alaturi de cei dragi, adunati cu totii langa bradul impodobit, sa aveti mesele imbelsugate, Mos Craciun sa va aduca darul visat si cu pace in suflet sa va bucurati de nasterea pruncului Iisus. Si pentru ca tot e vremea colindelor, in aceasta seara magica va ofer (via youtube) cateva colinde magice cantate de Cleopatra Stratan.

                                                                Sarbatori fericite si La multi ani!

Am facut-o si pe asta! Poti si tu, daca vrei! Nu stii cum se face painea de casa? Uite asa:

INGREDIENTE:

500 g faina, 250 ml apa, 8 g sare, 10 g zahar, 1/2 cub de drojdie proaspata, 50 ml lapte, 4 linguri de ulei.  

Se cerne faina, nu atat pentru a o separa de eventualele impuritati cat pentru a o aera, ca-i place grozav chestia asta, motiv pentru care si aluatul va creste mai frumos. Sarea se dizolva in apa. Drojdia se moaie cu zaharul si laptele caldut. Caldut, nu fierbinte, ca altfel se “opareste” drojdia si nu mai creste aluatul. Cand s-a umflat destul si nu mai face bulbuci, e gata de adaugat peste faina. Adaugand apa, incepi sa framanti aluatul. Faci treaba asta, cu simt de raspundere si elan de care ai, timp de cel putin 10 minute. La final adaugi si uleiul si framanti pana cand aluatul nu se mai tine de maini. In functie de tipul de faina este posibil ca aluatul “sa mai ceara” 1-2 maini de faina. Adaug-o si pe aceasta daca e nevoie. Acopera aluatul cu un prosop si lasa-l la crescut, cam 40 de minute, intr-un loc cald. Dupa scurgerea acestui timp pune aluatul in tava (de modelat il modelezi cum vrei), acoperi din nou si lasi la crescut inca 20 de minute. Incalzesti cuptorul la 220° C si bagi in cuptor, in partea de jos, un vas cu apa. Inainte de a baga painea in cuptor o pensulezi cu putina apa si, daca nu e impletita ca asta a mea, o crestezi. Bagand painea in cuptor, aburul format de apa din vas va condensa pe suprafata cea mai rece, respectiv suprafata painii. In acest fel nu va creste foarte repede temperatura la suprafata, painea se va coace uniform si in interior, iar coaja painii va fi subtire si crocanta. Dupa 10 minute reduci temperatura la 200° C si scoate vasul cu apa din cuptor. Painea se coace in total 30-35 de minute.

Scoti painea din cuptor si o lasi la racit, acoperita, pe un gratar.

Dupa cum se vede, din ingredientele de mai sus am obtinut o paine de 820 de grame. As putea sa va povestesc si despre mirosul si gustul painii proaspat scoase din cuptor, dar parca prea va dau totul de-a gata, asa ca va las sa va imaginati. Sau, daca v-am starnit curiozitatea, sa incercati.

                                                      SPOR LA TREABA SI SUCCES! 

Stephanotis floribunda (syn Stephanotis jasminoides) sau Iasomia de Madagascar este originara din… Madagascar si face parte din familia Asclepiadaceae, fiind inrudita cu Hoya carnosa, cu care si seamana foarte mult. Si o alta denumire a plantei chiar este “floarea de ceara”.

Este o planta foarte apreciata datorita florilor albe, cerate si foarte parfumate. Chiar si neinflorita, planta arata bine cu multimea ei de frunze lucioase. Este insa o planta destul de pretentioasa si greu de ingrijit. La fel ca la Hoya, problema cea mai frecvent intalnita este lipsa florilor. In acest caz prima masura pe care ar trebui sa o luati este asigurarea unei iluminari corespunzatoare, pozitionand planta intr-un loc luminos dar nu direct in bataia soarelui. Si, mai ales vara, planta are nevoie de umiditate ridicata. Iarna asigurati plantei un usor repaus tinand-o intr-o camera mai racoroasa. Incepand cu luna aprilie administrati plantei un ingrasamant pentru plante cu flori.

Un alt aspect interesant este legat de longevitatea florilor, acestea rezistand pe ramuri aproximativ o luna. Primele fotografii au fost facute la inceputul lunii si astazi am vazut ca florile au inceput sa se ofileasca.

“Incetul cu incetul se face otetul!” Asa suna un cunoscut proverb si, iata, trebuie sa te apuci de facut otet ca sa-ti dai seama de adevarul din spatele acestor cuvinte. Pentru ca, intradevar, producerea otetului este o operatiune cronofaga, insa nu foarte complicata. Ma refer aici la procedeul casnic de producere a otetului de mere si miere, caci pe asta l-am incercat. Nu eram eu foarte convins de rezultate atunci cand am purces la treaba, dar acum sunt de-a dreptul incantat de “productia” obtinuta. Nu-i cine stie ce, doar vreo 6 litri de otet – dar ce otet! - insa e mai mult decat suficient pentru nevoile mele.

Am inceput asadar pe la Sfantul Ilie, cu primele mere varatice coapte, si am terminat acum vreo doua saptamani cand, in sfarsit, m-am hotarat sa trag otetul in sticle, ca prea ma uitam zilnic la el ca vulpea la struguri.

Retete gasiti multe pe internet, mai mult sau mai putin corecte asa ca si rezultatele vor fi pe masura metodei de preparare si in corelatie cu produsele folosite. Nu-mi place sa complic lucrurile atunci cand ele par simple, ci doar atunci cand e nevoie de ceva precizari foarte utile, dar peste care lumea trece cu prea multa usurinta. Si o sa plec de la faptul ca trebuie stiut din start ca inacrirea sau otetirea unui amestec de fructe nu e acelasi lucru cu fermentatia acetica, singura prin care se obtine otet de calitate, fie el din vin, sau din mere. Asa ca obtinerea otetului tine de chimie mai mult decat de bucatarie. Pentru ca otetul sau acidul acetic, se obtine in urma fermentatiei acetice prin actiunea unor microorganisme asupra alcoolului etilic, in prezenta oxigenului. Asadar este o fermentatie aeroba. De aceea sucul de mere trebuie sa contina alcool etilic ca sa dea un otet de calitate. Or, alcoolul se formeaza prin transformarea zaharului din suc, ceea ce inseamna ca ori folosim mere coapte si cat mai dulci, ori adaugam zahar, ceea ce nu dorim. Si tot de mai sus reiese ca fermentatia trebuie sa aiba loc in vase descoperite, pentru ca este nevoie de oxigen la obtinerea otetului. Si mai este nevoie de caldura, intuneric si timp.

Revenind la metoda de preparare, se procedeaza in felul urmator: se iau mere coapte, nu neaparat cele mai frumoase si nu musai din copac. Pot fi si cazute pe jos ca oricum trebuie sa le curatati de partile vatamate. Asa ca se spala merele, se indeparteaza partile viermanoase sau intrate in putrefactie si se zdrobesc sau se dau pe razatoare ori prin masina de carne, cu tot cu cotoare. Folositi cate mere aveti si cantariti pasta obtinuta. La fiecare kg de pasta de mere se adauga 1 l de apa fiarta si racita, 10 g drojdie proaspata de bere si 100 g de miere. Puneti toate ingredientele intr-un vas cu gura larga, preferabil din sticla, pe care il acoperiti doar cu tifon si il plasati intr-un loc intunecos si cu temperatura cuprinsa intre 22-29° C. Daca nu aveti loc intunecos, inveliti vasul in ceva, merge si un sac menajer. De acum, timp de doua saptamani doar veti mesteca zilnic in borcan cu o lingura de lemn. Eu va spun voua, dar mie mi s-a intampalt sa mai si uit si nu s-a intamplat nimic rau. In aceasta perioada are loc fermentatia alcoolica, zaharurile fiind transformate in alcool etilic. Dupa aceste doua saptamani se strecoara acest terci de mere, presandu-l intr-un tifon sau saculet de panza. Puneti sucul obtinut inapoi in borcan, acoperiti cu tifon si lasati timpul si microorganismele sa lucreze. O sa vedeti ca la un moment dat la suprafata lichidului se formeaza un voal, un fel de membrana. Acelea sunt culturile de bacterii care stau la suprafata tocmai pentru ca au nevoie de oxigen. Cand isi vor fi terminat treaba, aceasta membrana gelatinoasa va cadea la fundul vasului. Acesta este momentul cand otetul este gata. Trageti otetul in sticle, dar mai intai filtrati-l de eventualele depuneri. Daca nu reusiti, dati sticlele la rece si filtrarea se va produce in mod natural. Cu cat e mai rece, cu atat e mai rapida limpezirea. Nu uitati sa acoperiti sticlele cu dopuri!

                                                   SPOR LA TREABA SI SUCCES! 

INGREDIENTE (pentru 2 borcane de 4,25 l):

5 kg de gogosari, o conopida mare, struguri albi, struguri negri, frunze de telina, radacina de hrean, 1 l otet de vin de 9°, 2 l apa, 5oo g zahar, 30 g sare, boabe de ienibahar, piper boabe, seminte de mustar si foi de dafin.

Aici trebuie sa fac o mentiune. In loc de otet din comert eu am folosit otet de mere si miere, facut de mine. Si pentru ca mi s-a parut mai putin acru decat cel de vin am folosit la 1 litru de otet, 1,5 l apa si doar 400 g zahar. De fapt am mers mai mult pe gustate si era bine asa.

Revenind la reteta, se spala toate legumele, se desface conopida in buchetele si gogosarilor li se indeparteaza cotorul printr-o taietura circulara in jurul lui, apoi se curata interiorul de seminte.

Intr-o oala se amesteca otetul cu apa, zaharul, sarea, ienibaharul, piperul, foile de dafin si 2 – 3 frunze de telina. Se aduce la fierbere si se oparesc gogosarii si conopida pentru cateva minute, cu scopul de a-i face mai elastici si a-i aseza mai usor in borcan.

Acum umpli gogosarii cu boabe de struguri si buchetele de conopida. La fundul borcanului se pun cateva frunze de telina si semintele de mustar. Asezi gogosarii in borcan si in spatiile ramase mai pui boabe de struguri, conopida si poti taia si cativa gogosari in felii. Intercalezi din loc in loc frunze de telina si hrean taiat fasii subtiri sau rondele. Deasupra termini cu frunze de telina si hrean. Adaugi otetul fierbinte si inchizi borcanele apoi le lasi la racit in invelite in paturi.

                                                   SPOR LA TREABA SI SUCCES!              

Hurmuzul este un arbust ornamental originar din America de Nord, stiintific se numeste Symphoricarpos albus si face parte din familia Caprifoliaceae, din aceeasi familie mai facand parte lonicera, socul, bozul, calinul etc.

Se prezinta sub forma unei tufe cu frunze cazatoare ce rar depaseste inaltimea de 1 metru, cu ramuri elastice si arcuite, cu flori hermafrodite de culoare roz grupate in raceme, iar fructele sunt niste bobite (bace) albe, carnoase, cerate ce se mentin pe ramuri si dupa caderea frunzelor, pana tarziu in iarna. Din acest motiv fructele reprezinta partea cea mai decorativa a hurmuzului, aratand bine si in contrast cu verdele frunzelor dar si pe tufele desfrunzite.

 Hurmuzul poate fi cultivat ca tufa solitara sau in grupuri, dar si in alcatuirea de garduri vii. Nu este pretentios fata de sol si prefera locurile umbrite sau partial umbrite. Se inmulteste prin seminte semanate dupa o stratificare de 3 luni la rece, prin butasi semilemnificati recoltati in iulie-august, insa cel mai usor se inmulteste prin drajonii ce apar la baza tufei, care se separa si se planteaza toamna.

Fructele sunt toxice pentru om, insa sunt consumate fara probleme de catre pasarile si animalele salbatice.

gutui coapte

Cum sa descrii in  cateva cuvinte imaginea de mai sus? Pentru ca cine stie despre ce-i vorba, intelege totul dintr-o singura privire. Cine nu stie trebuie sa incerce si probabil nu o sa mai aiba nevoie de descrierea mea. Asadar, se ia o gutuie, se spala si se taie in felii subtiri. Trebuie sa mai ai aproape un borcan cu capac si niste zahar. Poti sa folosesti si miere, dar nu o sa mori din 2-3 linguri de zahar. Se coc feliile de gutuie pe plita sau gril si pe masura ce-s gata se pun repede in borcan, presurand deasupra lor putin zahar si punand repede capacul. Aburul degajat de feliile fierbinti va topi zaharul. Mai asteapta cateva minute si gata. Acum poti sa iei capacul si sa tragi in piept aroma gutuilor. Si apoi poti sa le mananci, ca doar de asta le-ai facut.

 Si e toamna, si e seara, si casa miroase a gutui coapte. Nu-s facute pe plita, asa cum ni le facea mama acum treizeci-patruzeci de ani, ci pe gril pe aragaz. Dar au acelasi gust divin si mintea-mi fuge spre toamnele si iernile copilariei. Si-n casa e cald, ca am pornit centrala de 10 zile, si eu imi ridic ochii din tastatura si ma uit pe tavan dupa jocul flacarilor focului din vatra. Si nu-s acolo, si mie mi-e dor sa adorm in camera luminata doar de flacara plapanda a candelei de sub icoana si privind jocul focului pe tavan. Si ceva din toate astea a prins si copilul meu, ca de trei zile ma roaga sa-i coc gutui si acum, dupa ce le-a terminat, ma intreaba daca voiam si eu. Sigur ca nu voiam, eu ma satur cu amintirile si-l trimit la culcare, ca-i tarziu si maine merge iar la scoala.

Si-mi aduc aminte ca gutuile le-am luat sambata pe fuga, la plecare, din gradina fratelui meu, si cum inca e sarbatoarea Sfantului Dumitru ii urez si pe aceasta cale ”La multi ani” mezinului familiei, al carui nume de botez este Dumitru, desi nimeni nu i-a spus vreodata asa.

Nu am vrut niciodata sa concurez, sa sabotez sau sa detronez pe cineva. Nu am vrut sa rastorn clasamente, motiv pentru care nici astazi, dupa un an, nu stiu ce pozitie ocup sau pe unde se claseaza blogul meu. Si nici nu ma intereseaza. Tot ce am vrut a fost sa pot adauga pe net cate ceva din experienta si cunostintele mele, sa va fac partasi la bucuriile, realizarile si nerealizarile mele. Si am vrut sa ajut atat cat pot si cat ma pricep. Aici trebuie sa recunosc ca se putea si mai bine, insa timpul nu mi-a permis mai mult. La fel de adevarat este si faptul ca uneori nu am avut nici chef. Toti, sau aproape toti, cei care aveti bloguri stiti ca la un moment dat v-ati intrebat daca munca voastra are rost si daca nu e timp pierdut acesta legat de dezvoltarea blogului. Si am trecut si eu prin asta de cateva ori. Pentru ca, in ciuda vizualizarilor, al caror numar este astazi mai aprope de 100.000 decat de 1 cat aveam acum un an (ala eram eu), semnalele venite dinspre voi au fost sporadice, oricum nu la nivelul la care mi-as fi dorit eu. Si nu ma refer aici la posesorii de blog, care oricum au fost cei mai activi, ci la voi, cititorii din umbra care din comoditate sau din timiditate nu ati vrut sa lasati nici o urma scrisa a trecerii voastre pe aici. Si un simplu multumesc sau un cuvant de apreciere ar fi fost destul, caci, la urma urmei, asta e singura rasplata a unui blogger. 

Acesta este motivul pentru care de cateva ori am vrut sa sterg tot si sa-mi vad de ale mele. Insa, n-am s-o fac! 7coline merge mai departe pentru ca asa trebuie sa fie si pentru ca nu-mi place sa las treaba neterminata. Pentru ca vreau sa ne intalnim si peste un an si peste inca multi ani si sa va anunt ca a mai trecut un an, avand ca punct de referinta ziua de 22 octombrie 2010 - ziua de nastere a acestui blog.

Si pentru a adauga si acestei postari o pata de culoare, o sa ma folosesc de cateva fotografii facute acum o saptamana – focul de artificii de vineri 14 octombrie 2011, dupa concertul din fata Palatului Culturii, momentul cel mai asteptat al manifestarilor prilejuite de Sarbatorile Iasiului.